Cum si-au ales numele cele mai cunoscute companii din lume

14 Oct. 2016

Te-ai întrebat vreodată cum au ajuns marile companii să-și aleagă numele? De ce Pepsi, Sony, Amazon, Ikea, Starbucks, Google? Și de ce au avut atât de mult succes aceste nume și au prins la public?
Deși noi ne-am obișnuit deja cu nume precum Lego, Google, Reebok, nu știm totuși cum de s-a ajuns la această formă în procesul de naming. Iar de multe ori, procesul în sine este foarte interesant.

Mai jos vei afla unele dintre cele mai notabile povești ce au stat în spatele naming-ului marilor companii:

1. Amazon

amazon-com-logo

Fondatorul Jeff Benzos și-a dorit un nume care să înceapă cu litera „A”, tocmai pentru a fi listat mereu la început din punct de vedere alfabetic (acest principiu a funcționat și pentru lista noastră). Așa că s-a gândit că numele celui mai mare (ca debit hidrografic) fluviu din lume poate reprezenta ceea ce-și dorea el să devină cel mai mare business din lume.

2. Blackberry

2000px-Blackberry_Logo.svg

Compania a ales numele Blackberry (care se traduce prin „mură”) pentru că tastele telefonului se aseamănă cu bobițele fructului.

3. Canon

Canon_logo

Numele original al cunoscutului aparat de fotografiat era „Kwanon”, după numele unei zeități budiste, dar compania l-a schimbat în Canon în anul 1935 pentru a ieși cu produsul pe piața internațională și a deveni ușor de citit și pronunțat pentru acest target.

4. Google

fixed-google-logo-font

Numele Google este o modificare a cuvântului „googol” care este termenul matematic pentru numărul format din cifra 1 urmată de 100 de zerouri.

5. Haagen Dazs

1280px-Häagen-Dazs_Logo.svg

Numele iubitului brand de înghețată a fost ales special în ideea de a suna danez. Fondatorii au vrut ca produsul să dețină o „aură de tradiție a meșteșugului transmis din generație în generație”. Totuși, numele în sine nu este un cuvânt în limba daneză, deci nu înseamnă nimic.

6. Ikea

2000px-Ikea_logo.svg

Fondatorul companiei, Ingvar Kamprad a venit cu denumirea IKEA combinând inițialele numelui său, I.K., cu inițialele fermei și satului unde a crescut, Elmtaryd and Agunnaryd (E.A.).

7. Lego

LEGO_logo

„Lego” este combinația a două cuvinte daneze „leg got” care înseamnă „joacă-te bine”. Iar dacă ești pasionat, îți recomandăm să afli istoria Lego: este impresionantă și ușor de urmărit în această animație.

8. Oracle

Oracle-logo

Numele „Oracle” a venit de la codul unui proiect pe care fondatorii Larry Ellison și Bob Oats l-au realizat pentru serviciul CIA. Era vorba despre o bază de date care putea răspunde la întrebări despre orice.

9. Pepsi

pepsi

Înițial numindu-se Brad’s Drink, după inventatorul Caleb Bradham, populara băutură Pepsi-Cola și-a ales numele în 1898 derivând cuvântul „dispepsie”, care înseamnă indigestie. Numele a fost ales pentru că susținea teoria lui Bradham că băutura ar fi sănătoasă, ajutând digestia.

10. Reebok

reebok

Cunoscutul brand de articole sportive Reebok își trage denumirea de la cuvântul africano-olandez „rhebok” care înseamnă antilopă și evocă agilitate și grație.

11. Skype

Skype

Numele original „Sky Peer-To-Peer” a fost scurtat până s-a ajuns la versiunea „Skyper”. Până la urmă, s-a renunțat și la ultima literă pentru a se crea numele actual.

12. Sony

Sony

Originea numelui provine din limba latină – „sonus” care înseamnă sunet. Totodată, s-a ținut cont și de argoul folosit la acea vreme în Japonia – „sonny boy” desemna în 1950 un bărbat tânăr, deștept și prezentabil.

13. Starbucks

starbucks

Cunoscuta companie Starbucks s-a inspirat de la personajul romanului Moby Dick al lui Herman Melville atunci când și-a ales numele. Și folosindu-se și de identitatea vizuală, a urmărit să evoce relația tumultoasă dintre vechii comercianți de cafea care transportau mărfurile cu ajutorul diferitelor ambarcațiuni și mările pe care aceștia navigau.
În aceeași idee, citește și Ce spun culorile din logo despre companie?

14. Virgin

Virgin

Unul dintre colegii lui Richard Branson a făcut o remarcă extrem de inspirată spunând „suntem virgini în ceea ce privește business-ul”. De aici și numele brandului.

Citește și Cum să creezi un Brand puternic pas cu pas

15. Yahoo

yahoo

Yahoo este un acronim pentru „Yet Another Hierarchical Officious Oracle” care în traducere liberă înseamnă „încă un Oracle organizat ierarhic”, dar se referă și la specia nepoliticoasă, gălăgioasă și violentă prezentată în romanul lui Jonathan Swift – Călătoriile lui Guliver.

Cunoști și alte exemple de povești ale marilor companii? Te așteptăm să ni le spui în comentarii.
Iar dacă dorești să implementezi un process de naming pentru produsul sau chiar compania ta, nu ezita să ne scrii!

Spor la idei geniale
Mihaela Stanciu